Manifestarile publice erau adevarate incordari de muschi ale Pardidului Comunist, prezenta obligatorie, disciplina maxima si obedienta oarba... erau de fapt o oglinda a societatii romanesti de atunci, pe de-o parte erau aplaudacii, comunisti convinsi, activisti de partid si pe de alta parte oamenii obisnuiti, obligati sa participe si sa se manifeste cot-la-cot cu aplaudacii. Nesiguranta, lipsa liberului arbitru si frica erau la ordinea zilei...
Fototeca online a comunismului romanesc: [aici]
Fototeca online a comunismului romanesc: [aici]
Cam asa s-a intamplat si in campania prezidentiala la mitingurile candidatilor.
ReplyDeleteNu o inteleg p`aia cu nesiguranta.
ReplyDeleteNesiguranta.......ca ce ?
@dani s-au schimbat multe dar nu prea :))
ReplyDelete@anonymous
ReplyDeletepai... nesiguranta, adica nu puteai fi sigur de nimic... nu stiai daca a doua zi vei "apuca" paine sau lapte, nu stiai cu cine poti vorbi deschis si cu cine nu, puteai sa-ti pierzi oricand locul de munca daca suparai pe cine nu trebuie... nu puteai fi sigur de nimic...
n-am apucat decat 6 ani de comunism dar mi-am facut totusi o imagine destul de clara din povestirile parintilor, rudelor etc
Tocmai vroiam sa te intreb cati ani aveai la revolutie dar mi-ai raspuns la intrebare, 6. Eu aveam 2 jumate... Octav, mi-ar placea sa scrii, sau sa ilustrezi, sau si mai bine, si una si alta, o amintire de-a ta din perioada comunista. Sau daca nu, de la revolutie. Sau mai multe. Eu din pacate nu am multe, una singura... Dar tu, la 6 ani, trebuie ca ai mai multe, mai ales daca erai in Bucuresti. Ce zici?
ReplyDeleteP.S: Mi-ar placea sa vad cum arata little SCC :) Sau cum te-ai ilustra mic fiind.
ReplyDeletemerci de provocare! suna interesant si o sa ma gandesc
ReplyDelete