Thursday, December 23, 2010

Album de benzi desenate Iancu Jianu

De-a lungul anului 2010 Jurnalul de Duminică a publicat, în serial, câte o planşă pe săptămână, prima bandă desenată realistă istorică de după 1989: Iancu Jianu, de Vali Ivan.

Astăzi, cele 48 de planşe cu aventurile desenate ale unuia dintre cei mai cunoscuţi haiduci din România au fost reunite de editura Graphics Media între coperţile unui album.

Tipărit excepţional, pe o hârtie semi-lucioasă full color, cu coperţi cartonate, Iancu Jianu este o carte-obiect de lux (dar la un preţ democratic) care rivalizează cu succes cu albumele franţuzeşti, atât în ceea ce priveşte condiţiile tipografice dar şi ca naraţiune grafică. Intr-adevăr, plecând de la legenda adevăratului haiduc Iancu Jianu, Vali Ivan – care s-a documentat riguros - reuşeşte să ne „transporte”, ca într-o călătorie prin timp, în Valahia secolului XIX, o ţară oprimată de fanarioţi şi în care haiducii sunt singura speranţă a „norodului”.


Comanda: [aici]
text de Dodo Nita

No comments:

Post a Comment